Bulevardul Liviu Rebreanu 3, Timișoara 300425
  Lun - Vin 9:00am to 9:00pm | Sâm 10:00am to 6:00pm   +40 757 333 103

Estetică Dentară

Albirea dinților este una dintre cele mai rapide metode pentru înfrumusețarea aspectului fizic. În societatea actuală, zâmbetul este cartea ta de vizită. Dacă vrei să-i adaugi strălucire, te pregătești pentru ziua nunții, vrei să-ți perfecționezi aspectul în cadrul întâlnirilor de afaceri, sau pur și simplu iți dorești o dantură mai albă, albirea dinților este soluția pentru tine.

Albirea dinților este cea mai rapidă și sigură metodă pentru un zâmbet mai alb, cu costuri reduse și fără durere.

Albirea dinților se poate realiza în diferite moduri: fie în cabinet cu ajutorul lâmpii de albire, fie acasă cu gutiere personalizate.

Albirea dinților cu lampă de albire în cabinet este o metodă rapidă și sigură care se realizează în una-două sedințe a câte 30-40 min. Pacientului i se aplică un gel de albire special pe suprafața dinților, iar lumina emisă de lampa de albire ajută ca tot procesul să fie unul scurt, dar eficient.

Albirea dinților cu gutiere pentru acasă este o metodă sigură pe care pacientul o poate aplica la el acasă, noaptea, chiar în timpul somnului. Pacientul vine la clinică pentru a primi un set de gutiere personalizate (realizate pe baza unui mulaj/model de studiu) și gelul de albire. Diferența față de albirea dinților în cabinet cu lampa este durata tratamentului. Pacientul trebuie să poarte gutierele cu gelul de albire mai multe nopți la rând pentru rezultate vizibile, însa costul unui astfel de tratament este mai redus.

Avantajele & riscurile acestui tratament:

Este cea mai eficientă modalitate prin care sunt îndepărtate petele galbene de pe dinţi, spre deosebire de pastele tradiţionale sau chiar şi de cele speciale pentru albire, deoarece acţionează în profunzimea dintelui. Indiferent că alegi un tratament profesional sau acasă, rezultatul va fi vizibil în scurt timp
Deoarece tratamentele ajută la îndepărtarea petelor, dantura va fi mai albă și va avea un aspect sănătos
Unul dintre cele mai frecvente efecte adverse este sensibilitatea crescută a dinților, însă aceasta va dispărea treptat odată cu finalizarea tratamentului. Totodată, poți folosi o pastă de dinți specială pentru dinți sensibili, pe care o găsești în farmacii.
Un alt efect secundar este iritarea gingiilor sau discromia gingivală (schimbarea culorii), însă și acest efect va dispărea odată cu finalizarea tratamentului.

Opening Hours

Luni - Vineri
9:00am to 9:00pm
Sâmbătă
10:00am to 6:00pm
Duminică
închis